La
vârsta mea, de aproape 64 de ani, îmi amintesc de vremea copilăriei.
Sunt
născut în 1952 în comuna Dorobanţu, judeţul Călăraşi. Acolo
am făcut şi şcoala generală până în 1967.
În
corpul vechi care există şi azi la intrare în curte pe dreapta
porţii.
Nu
asta este foarte important.
Important,
şi impresionant, este ceva ce-mi amintesc, an de an, la 1 Decembrie
şi 24 ianuarie.
Cam
pe când se împlineau vreo 50 de ani de la Unirea de la 1 Decembrie.
Ploua,
ningea, noi făceam Hora Unirii. În curtea şcolii.
Ne
câta cu vioara învăţătorul. Un bărbat cu părul sur, înalt,
drept, blajin, frumos, cu trăsături de orăşean.
Ceva
deosebit, pentru noi, cei de la ţară.
Îl
chema Budişteanu. Era fratele celebrului viorist Ionel Budişteanu.
Niciodată
nu am putut să uit Hora unirii. De două ori pe an.
Pe
învăţătorul Budişeanu nu îl obliga nimeni. Nu avea în tematica
lui de şcoală aşa ceva.
Nu-i
dădea nimeni calificativ pentru asta. Nici salariu mai mare. El
trăia de pe urma salariului, nu ştiu cum era atunci, a unei vaci şi
a unei capre pe care le scotea zilnic, repet ZILNIC, pe marginea
şoselei la păscut.
Tot
din asta trăia şi preotul satului Vasile Rădulescu, tatăl
celebrului istoric şi primul prefect al judeţului Constanţa de
după 1998.
Oameni
deosebiţi toţi. De mare respect chiar şi acum după atâţia ani.
Voi
scrie altădată mai pe larg. Despre oamenii de acolo. De care îmi
mai amintesc şi acum.
La
mulţi ani ROMÂNI!
Mai
citeşte şi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu