Ultima ora

Revista presei: Vocea Constanţei-Societăţi secrete, societăţi discrete din Constanţa modernă

Din analiza documentelor la care am avut acces până în prezent am constatat că o serie de ofiţeri de marină au activat de-a lungul timpului în masoneria română, cum este şi cazul lui Dimitrie Ştiubei, scrie voceaconstantei.ro.


Potrivit datelor de stare civilă, acesta s-a născut în familia Maria şi Dimitrie Ştiubei, tatăl său fiind de profesie învăţător, iar după absolvirea Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, conductor de lucrări publice şi inginer hotarnic.
Viitorul comandor-pictor ajunge în urbea tomitană pentru prima dată şi admiră frumuseţile mării, împreună cu tatăl său, în anul 1906. Între 1907-1916 urmează cursurile Şcolii din Sărărie, apoi Liceul Naţional din Iaşi. De aici se transferă la Liceul
„A. T. Laurian” din Botoşani unde îşi continuă studiile până în 1918 când revine la Iaşi. În anul următor obţine Bacalaureatul la Liceul Naţional după care se înscrie la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. Ca urmare a reorganizării acestei instituţii de învăţământ, în anul 1920 Dimitrie Ştiubei îşi urmează specializarea ajungând la Şcoala Navală din Constanţa pe care o absolvă în 1921. Devenit aspirant puntist este repartizat la bordul monitorului „Alexandru Lahovary”, iar în anul următor deschide prima expoziţie de pictură la Iaşi.
Materialul integral pe voceaconstantei.ro


Postat: 17 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.