Adrian NICOLA: ATITUDINI. STICK ŞI MEMORIE

Adrian NICOLA: ATITUDINI. STICK ŞI MEMORIE 

 

(Material preluat din Revista POLIŢIA IMPACT FEBRUARIE 2015)
 

De cele mai multe ori am scris în paginile acestei reviste despre poliţişti, despre nevoile lor, despre organizarea lor, despre faptele bune şi despre faptele rele. De fiecare data am incercat să fiu obiectiv, atât cât mi-a permis formaţia mea profesională, aceea de fost poliţist. 

Tocmai de aceea le cer scuze din start tuturor poliţiştilor care îşi fac datoria cu prisosinţă zi de zi, aşa cum îi ştiu şi eu, aducându-ne liniştea în case pentru ca noi să ne vedem de ale noastre în mod normal, ca în orice ţară civilizată. Sunt sigur că ceea ce vă voi

prezenta este un caz izolat, dar tocmai datorită acestui lucru cred că m-a trecut prin multe stări prin care nu credeam vreodată să mai trec ca poliţist, după ce s-au scurs câţiva ani de când am dezbrăcat uniforma.

De curând am fost la întrunirea mai multor familii de pensionari, iar gazda noastră, să-i spunem domnul inginer Bibi, la întrebarea „Ce mai faci?”, atât de obişnuită la noi, mi-a spus simplu că nu prea bine. Hoţii îi spărseseră locuinţa de când nu ne mai văzusem noi. Conta destul de mult ceea ce i se luase, dar nici pe sfert faţă de necazul pricinuit de... nepriceperea, să-i zicem, a unora dintre poliţiştii cu care s-a cunoscut cu această ocazie.

La solicitarea sa, doi poliţişti s-au prezentat destul de repede la el acasă. „Ce vi s-a luat?”, „Unde le aveţi puse?”, „Cine mai ştia că aţi plecat de la domiciliu sau că urmează să plecaţi în concediu?”, „Pe cine bănuiţi?”, „Pe aici, prin jurul blocului dumneavoastră, aţi văzut persoane dubioase?” , au fost întrebările de rutină ce i s-au pus. La ultima a răspuns că sunt în apropiere nişte persoane „dubioase”, iar poliţiştii au plecat să verifice, S-au întors repede: Nu, persoanele respecctive nu sunt dubioase, au spus ei, se ocupă cu vânzarea ilegală de ţigări. Domnul inginer a dat din cap şi a tăcut, pentru că nu înţelegea cum nu sunt dubioşi nişte contrabandişti. Au venit însă cei din echipa de cercetare şi el a uitat de „amănunt”. S-au luat amprente, iar domnul Bibi a observat meticulozitatea criminaliştilor, a primit sfaturile celor din echipă pentru a evita asemenea situaţii neplăcute pe viitor şi a observat că poliţiştii îşi strâng ustensilele. Dar camerele?, a îndrăznit el. Camerele de la intrarea în bloc, ale societăţii comerciale de la parter nu le cercetaţi? 

A fost lămurit că pentru asta va veni poliţistul care va prelua cazul, iar păgubitul s-a mai liniştit.

Zilele treceau şi acel poliţist care preluase cazul nu mai venea să studieze imaginile de pe camere, chiar dacă îi promisese personal atunci când vorbiseră la telefon că o va face. Atunci domnul Bibi s-a dus el, personal, la cei de la societate şi i-a rugat să-i arate imaginile. A durat destul de mult, dar a putut vedea pe cei trei indivizi cum se străduiesc să intre în scara blocului, apoi când ies de acolo. I s-a părut că a descoperit a opta minune a lumii, aşa că l-a mai întrebat pe poliţist dacă totuşi vine să vadă imaginile. Acesta i-a spus că a venit, dar trecuse prea mult timp de la data comiterii furtului, iar imaginile fuseseră şterse. Nu-i nimic, a zis domnul Bibi, am înregistrat pe un stick de memorie imaginile respective. I s-a cerut stick-ul, iar el l-a dat bucuros. S-a bucurat însă degeba. Sunt prea îndepărtate imaginile, iar noi nu avem tehnica necesară apropierii şi măririi lor pentru a vedea chipurile bănuiţilor, i-a spus poliţistul, iar reclamantul s-a întrebat cum de nu există măcar un calculator mai bun, tocmai la poliţie, când toţi copii au... Am eu o nepoată, i-a spus poliţistul, am să o rog pe ea să încerce, poate obţinem ceva.

Dacă a încercat poliţistul ceva cu nepoata, dacă a reuşit ceva, domnul Bibi nu a mai aflat. Timpul a trecut, dar de la poliţie nu a mai primit nicio veste. Peste câtva timp, domnului Bibi i-a sunat interfonul. Nu aştepta pe nimeni, aşa că a ascultat din interior liftul. Cum acesta nu mai urca, a ieşit pe scara blocului şi a văzut la parter trei indivizi. I-a întrebat pe cine caută, la ce familie vor să mergă, iar unul dintre ei i-a spus în dialect ardelenesc, după unele ezitări, că vrea să ajungă la familia Pop, un nume destul de des întâlnit în zona Clujului şi nu numai. Atunci domnul inginer a mers la fereastră şi i-a privit: doi din cei trei bănuiţi se întorseseră, înlocuindu-l doar pe al treilea.

Ar fi prea mult să vă spun şi celelalte istorisiri ale domnului Bebe. Cum i s-a mai spart odată locuinţa, dar hoţii nu au reuşit să-i ia nimic şi reclamaţia nu s-a mai scris. Sau cum i s-a spart maşina pe un bulevard important al oraşului, iar hoţii i-au furat din portbagaj borseta cu aparatul de fotografiat in care avea amintirile de neregăsit ale unui concediu în străinătate. Ori cum i s-au furat din altă borsetă toţi banii şi toate actele, într-un alt mare oraş al tării, chiar în ziua de 31 decembrie, iar ofiţerul de serviciu de acolo l-a trimis într-un loc unde, i-a spus, va veni cineva să-i aducă actele, dar a fost bombardat şi el şi soţia de nişte puradei cu bulgări de zăpadă. Iar domnul Bebe, ca fost inginer şi şahist imbatabil, reţine toate amănuntele acestor „aventuri” de om ghinionist. Numai că în ele mi-am găsit amărăciunea, orgoliului meu rănit de „poliţist până la moarte”.

Mi-a fost jenă, mi-a fost ruşine, mi-a fost ciudă, m-am simţit învins, lipsit de argumente şi mi-a fost greu să canalizez discuţia în altă direcţie pentru a evita privirile prietenilor mei, de parcă eu aş fi fost vinovat de toate astea. Ce scuze poţi să găseşti la ultima frază a prietenului meu? Auzi, mi-a zis Bebe, dă-le încolo de bijuterii, de bani, de amintiri! S-au dus, ducă-se! Chiar dacă unele dintre ele aveau o valoare sentimentală pentru mine pe care nu o pot evalua. Dar te întreb, cine îmi dă înapoi liniştea căminului? Şi îmi mai pare rău de ceva: măcar stick-ul de memorie să m-l fi dat înapoi.

Nu vreau să mai comentez, pentru că nu am ce. Este posibil să fiu blamat pentru acest articol, dar îmi asum orice risc. Daţi drumul la sudalme, dar nu uitaţi că asta contează cel mai puţin atunci când eşti pus în faţa celor pe care trebuie să-i aperi prin munca ta!

Cms. sef (r) Adrian Nicola

Material preluat cu acordul autorului şi al conducerii revistei Poliţia Impact (Februarie 2015)