Ultima ora

Elena Udrea şi Monitorul Oficial. Altă premieră


Nu am fost fan Elena Udrea. Şi nu sunt. Am fost privitor al evenimentelor. Nu am analizat niciodată dacă a făcut bine sau a făcut rău. 
De câţiva ani împarte România în două. Unii sunt de parte ei. Alţii ba. Eu stau între ei.
Aud de câteva zile despre o premieră în justiţia din România. Cum că pe numele Elenei Udrea au fost emise trei mandate. De arestare, de reţinere. Nu mai ştiu de care şi nici nu are importanţă.

Nu spune nimeni că legat de numele Elenei Udrea a mai fost înregistrată o premieră: publicarea în Monitorul Oficial al României pe ediţia on line a NUMĂRULUI 104 la ora 06.30.
Ceea ce eu nu am mai văzut vreodată. Şi sunt cititor de monitor pe ediţiile on line de ani de zile. Deci aşa ceva nu am mai văzut.

A. Şi toată noaptea m-am uitat pe pagina oficială de internet a Monitorului Oficial şi nu am găsit nimic deşi toate televiziunile spuneau că deja s-a publicat.

Aceasta a condus şi la publicarea materialului meu de pe lumeaconstantei.blogspot.ro atunci.
Dacă este cineva curios poate întreba la Monitor dacă a mai fost vreodată o asemenea situaţie. Cel puţin în ultimii ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.