Ultima ora

Municipiul Constanţa scade vertiginos investiţiile, în 2015, faţă de anul trecut


Constanţa, reşedinţa celui mai bogat judeţ din estul României, şi-a calculat investiţii de 175 milioane de lei anul acesta, în scădere puternică faţă de anul anterior, după ce banii veniţi din fonduri europene se reduc la jumătate, potrivit zf.ro.
 
Pentru 2015, primăria Constanţei estimează venituri de 684 milioane de lei şi cheltuieli de 736 milioane de lei. Nivelurile sunt apropiate celor din anul anterior, dar suma alocată cheltuielilor pentru dezvoltare s-a redus de la 224 milioane de lei la 175 milioane de lei. Scăderea cheltuielilor pentru dezvoltare vine pe un fundal în care anul acesta ar trebui să fie finalizate o serie de proiecte începute în anii anteriori şi finanţate cu fonduri europene.


În aprilie vine termenul de finalizare pentru reabilitarea Parcului Seniorilor şi o parcare de şapte etaje în Mamaia, proiecte cu o investiţie totală de 19 milioane de lei. Ulterior, în iunie, ar trebui finalizate reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al oraşului şi promenada turistică din Mamaia, cu o investiţie cumulată de 107 milioane de lei, iar în iulie e deadline-ul pentru amenajarea zonei de acces în Portul Turistic, un proiect în valoare totală de 46 milioane de lei.
Întregul material pe zf.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.